Informații despre certificatul energetic

1. Certificatul de performanţă energetică este un document scris prin care se declară și se certifică, într-o formă sintetică unitară, performanţa energetică a clădirii, detaliindu-se principalele caracteristici termice și energetice ale construcţiei și instalaţiilor aferente acesteia, rezultate din analiza termică și energetică.

2. Prin certificatul energetic clădirile se clasifică în clase de performanță energetică și se acordă totodată locuinței o notă energetică care oferă cumpărătorului informații privind consumul real de energie.

3. În funcție de performanța energetică avută, clădirile se clasifică în 7 clase pe o scală energetică, pornind de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, până la clasa G corespunzatoare celui mai ridicat consum specific de energie. Sistemul de notare este de la 1 la 100, nota calculată, după un criteriu bine stabilit. Nota acordată este cu atât mai mare cu cât clădirea are o eficiență energetică mai ridicată.

4. Atât certificatul de performanţă energetică cât și auditul energetic al clădirii este întocmit de către auditori energetici pentru clădiri autorizați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

5. Valabilitatea certificatului energetic este de 10 ani.